Descriere
Panou Infrarosu, Ambianzza 5HL1206 Time and Weather Display,
termostat incorporat cu Wifi,
control cu telecomanda,
control 2 Apps prin Wifi,
cu afisare timp si temperaturi pe panou, 700 W, Alb,
de Perete sau Portabil de pardoseala, 1203x 603x 15 mm
Acest panou infrarosu Premium prezinta un dublu beneficiu.
Pe de o parte transmite căldura, sub formă de radiaţie infraroşu, corpurilor dintr-o încăpere si pe de alta reprezinta o sursa se lumina LED.
Corpurile, odată încălzite, devin la rândul lor surse radiante de căldură şi încălzesc uniform aerul (diferenţa de temperatură fiind de doar 0,5 – 1 °C între podea şi plafon).
Corpul uman se încălzeşte astfel înaintea aerului din încăpere şi temperatura resimţită este cu 3-4 grade mai mare decât cea a aerului (de exemplu dacă în încăpere sunt 20 °C corpul uman resimte în jur de 23-24 °C).
Altfel spus, ciclul de încălzire al soarelui este modelat în condiţii de laborator şi adaptat la tehnologia care stă la baza Panourilor Radiante Infrarosu Ambianzza.
Aceste panouri caldura infraroşu puternice şi eficiente Ambianzza au un puternic efect antibacterian al încăperii.
În plus, faţă de toate celelalte sisteme de încălzire cu infraroşu, care direcţionează căldura către arii limitate, Panourile Radiante Infrarosu Ambianzza crează unde infraroşii la un unghi de aproape 180°, creând astfel o căldură uniformă şi omogenă numită “Baie de căldură izotermă”.
Astfel Panourile Infrarosu Ambianzza sunt foarte puternice şi încălzesc rapid orice încăpere.
Pentru a calcula necesarul termic exact se iau in considerare urmatoarele elemente pentru fiecare incapere in parte:
– lungime / latime / inaltime (suprafata / volum)
– grad de izolare (determinat in functie de materialele de constructie si materialele izolante utilizate)
– numarul de pereti exteriori ai incaperii
– suprafata de geamuri/usi pe fiecare perete exterior in parte si calitatea acestora
– daca este vorba de o casa sau un apartament de bloc
– in cazul apartamentelor de bloc, cum este situat apartamentul (parter, intre etaje sau ultimul etaj) si daca apartamentele din jur sunt incalzite
– gradul de izolare al podelei / tavanului (daca este cazul)
– daca este incalzita toata casa sau doar anumite camere
– daca este vorba despre o utilizare permanenta sau ocazionala a locuintei.
Solicitati specialistilor nostri un calcul de necesar termic pentru fiecare incapere in parte !
Cum aleg puterea unui panou infrarosu Ambianzza :
Calculul necesarului termic difera de la o camera la alta.
Putem considera aproximativ 50-55 W / m2 pentru o camera cu o izolatie termica mediu spre buna.
Asta inseamna ca 800 w sunt suficienti pentru o camera de 14-16 mp.
Daca izolatia termica este slaba putem ajunge si la 100 W pe mp, caz in care necesarul termic este mai mare si pot fi acoperiti doar 8 mp.
La fel, o izolatie termica foarte buna, polistiren de minum 10 cm + geamuri tripan de calitate,
poate duce la un calcul termic de sub 40 W / mp, acelasi panou de 800 de w acoperind peste 20 mp.

panou infrarosu ambianzza 5HL1206 Time & Weather Display Wifi 700w alb telecomanda de perete sau portabil
Caracteristici Tehnice panou infrarosu
Ambianzza 5HL1206, Time & Weather Display, Wifi, RC, 700 W, alb :
Dimensiuni : 1203 x 603 x 15 mm
Greutate panou : 6.7 Kg
Dimensiuni pachet : 1390 x 750 x 80 mm
Greutate pachet : 10 Kg
Panou infrarosu modern, cu lumina LED incorporata,
care combina inalta performanta cu designul unic.
Este un panou radiant infrarosu ideal pentru incalzirea spatiilor mari birouri, hale, sali de conferinta,
datorita capacitatilor crescute de incalzire.
Forma panoului iese in evidenta, cu lumina LED adaugata suprafetei de incalzire printr-un spatiu subtil,
oferind eleganta, aspect placut si rafinament.
Lumina LED ofera atmosfera placuta si amplifica acea caldura radiata direct de panou in incapere,
asigurand confort si in cele mai friguroase zile ale anului.
Parametri Tehnici panouri radiante infrarosu :
Elementul de incalzire : Carbon Cristal
Suprafata panoului : PET
Spatele panoului : Poliuretan + Folie Aluminiu
Rama : Aluminiu alb
Temperatura la suprafata panoului : 85 ºC – 100 ºC
Eficienta electrica de conversie : 98 %
Lungimea de unda : 8-15 microni
Lungimea cablului: 1.9 m
Coeficientul de protectie : IP20
Unghiul de radiatie : Pana la 170 grade
Protectie la supraincalzire
Tensiune : 230 V/50 Hz
Picioarele pentru utilizarea pe pardoseala, nu sunt incluse in pret
Va rugam sa le comandati separat.




Recenzii
Nu exista inca recenzii.